De ce se sfinţeşte apa?
În prima carte a Sfintei Scripturi, citim că facerea lumii a început atunci când Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor: Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Facerea 1, 2). Însă această „purtare” a Duhului nu este o simplă trecere pe... Mai departe
Mîine sărbătorim pe Sfîntul Vasilie cel Mare,Arhiepiscopul Cezareii şi a Capadociei
Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpînirea de sine (Pilde 1, 7) Iubiţi credincioşi, Mîine, la începutul Anului Nou, prăznuim pe Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, unul dintre cei mai vestiţi păstori ai Bisericii şi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos.
Liturgie după gratii
În dimineaţa zilei de marţi, 06 ianuarie 2015, în ajun de Naşterea Domnului, la penitenciarul numarul 9 (pruncul) din Chişinău, a fost oficiată Sfînta Liturghie, la care au participat mai mulţi creştini privaţi de libertate.
Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos
„Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12, 46) Preasfințiți ierarhi, Preacinstit cler slujitor, întru Hristos râvnitori monahi şi monahii, Drept-măritori credincioși! Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, am ajuns şi în acest an, la marele praznic care a înnoit legile firii... Mai departe
Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului
Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5) Iubiţi credincioşi, Întrucît cu mila lui Dumnezeu sîntem în ajunul prea luminatului praznic al Naşterii Domnului, ne-am gîndit să vorbim astăzi despre naşterea noastră cea duhovnicească. Fără de... Mai departe




