Predică la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir
O învăţătură mântuitoare a sfintei noastre Biserici este şi aceea despre cinstirea acelor creștini care, pe pământ trăind, mult s-au ostenit pe urmele Mântuitorului Hristos și astfel ei şi-au agonisit starea cea de-a dreapta Tatălui. Ei nu s-au născut sfinţi, ci au devenit prin viaţa lor sfinţi, luptând până a ultima lor suflare împotriva ispitelor... Mai departe
Iertarea – un act de iubire!
Trebuie restaurată comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinţă numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poţi deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neîncrezători. Numai o dovadă de iubire, care merge până la jertfa prin care omul se dăruiește celuilalt, poate câştiga inima celuilalt. Atunci însă, Îl imităm pe Hristos.... Mai departe
Mitropolia a oferit pachete cu îmbrăcăminte pentru familiile social-vulnerabile din Capitală
Solidari cu cei aflaţi în suferinţă, cu înalta binecuvântare și îndrumarea ÎPS Mitropolit Vladimir, s-au împărțit la începutul sezonului rece al anului zeci de pachete cu haine pentru mai multe familii numeroase și nevoiașe din Chișinău. Astfel, mai mulți copii care aparțin unor familii cu posibilități materiale limitate, mame care își cresc de unele singure... Mai departe
Rugăciunea te apropie de Dumnezeu
Rugăciunea face parte din viața spirituală a omului, dar aș vrea și aici să fac o oarecare delimitare, pentru ca să eliminăm, pe cât este posibil, confuziile terminologice. În mod obișnuit se vorbește despre o viață materială și o viață spirituală a omului. Această distincție se făcea chiar și-n vremea comunismului ateu, dar prin viața... Mai departe
Cel ce împlineşte voia lui Dumnezeu e mulţumit de toate
Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să împlinim mai uşor poruncile Domnului; fiindcă Domnul iubeşte pe cei ce se străduiesc să împlinească voia Lui şi astfel ei află mare odihnă în Dumnezeu. Cel ce împlineşte voia lui Dumnezeu e mulţumit de toate, chiar dacă e sărac, bolnav sau se chinuie, pentru... Mai departe



